Sunt confuza si plina de lacrimi... simt ca nu sunt total acolo, oriunde m-as duce... "chipurile" sa ma simt bine... gandul imi zboara permanent in alta parte... ma opresc din asa-zisa stare de bine de moment si ma simt "singura"... Ce ma fac? Nu stiu cum sa reactionez, matur sau nu, dar simt... enorm... e si durere si fericire si singuratate si bucurie cand ajung acasa si ma uit la lucrurile ce ma inconjoara si deschid calculatorul si parcurg folder-ele cu poze... si ma simt iar singura si stiu ca nu sunt de fapt singura si plang... cam mult ce-i drept, dar ce sa fac? Exista scapare? Poate cineva sa-mi raspunda la intrebare?
Detasare = indepartare, desprindere mai exact, cred ca asta imi trebuie, dar e asa de complicat pentru mine... pare imposibil de realizat, nu cred ca asta vreau, sau poate da?Noaptea e un sfetnic bun totusi.
De ce nu m-am dus acasa mai intai??? Sunt asa usor de intors? Asa maleabila?
Incredibil: nu credeam ca am sa ajung vreodata sa spun asta, dar am complexe, pana si eu... sau mai ales eu... Tratabile? Posibil... Nu am, insa, pregatirea necesara sa raspund.
Am inceput sa gandesc... mai mult decat de obicei. M-am oprit din plans - asta e bine. Dar inima de ce nu tace? Mainile de ce nu se opresc din tremurat? Prea multa gandire... mai bine e fara ea!
Noaptea e un sfetnic bun totusi.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu